marți, 15 ianuarie 2013

SCM Petrotub Roman s-a întrunit pentru pregatirea de iarna

Toți cei 19 jucători cu care SCM Petrotub Roman a început campionatul 2012-2013 al Ligii a treia la fotbal s-au prezentat luni, 14 ianuarie, la startul pregătirilor de iarnă, unul care a început pe stadionul “Moldova”. Este vorba despre: Cosmin Costea, Sergiu Dornescu – Aurel Vlaicu, Cătălin Lupușoru, Sergiu Ghidarcia, Cătălin Gafița, Daniel Marin, Cătălin Ciobanu, Mugurel Alexoaei, Ovidiu Petrila, Vlad Pătrașcu, Andrei Sărițanu, Mădălin Popa, Ionuț Chirilă, Cosmin Țapu, Ionuț Talpalariu, Ioan Harbuzaru, Constantin Vulpe și Marius Alexandru.
Primul antrenament din acest an a început la ora 12, însă, înainte, au avut loc câteva discuții. O primă consultare în deschiderea sezonului de pregătire a fost cea dintre Maricel Benchea, președintele clubului, și Gheorghe Poenaru, antrenorul principal, timp în care fotbaliștii din lot au stat de vorbă în vestiar. Imediat, în spatele ușii închise a vestiarului, conducerile administrativă și tehnică ale clubului și echipei au avut cuvinte de spus jucătorilor, așa cum se procedează la fiecare început de stagiune.Fotbaliștii de la SCM Petrotub Roman au ținut foarte mult la dietă și la greutatea corporală în perioada scursă de la întreruperea campionatului. Au ținut cont și de avertismentele date de antrenorul principal Gheorghe Poenaru, care le-a dat program individual de pregătire în pauza competițională. Spre lauda lor, fotbaliștii s-au conformat, înregistrându-se și multe cazuri în care masa corporală a acestora a fost mai mică după sărbătorile de iarnă. Nici depășirile nu au fost mari, Toți cei 19 jucători cu care SCM Petrotub Roman a început campionatul 2012-2013 al plusurile maxime fiind de doar două kilograme. Până și “secunzii” Iosif Susanu și Gabriel Țapu stau foarte bine, cu 73, respectiv 81 kilograme. Antrenorul principal Gheorghe Poenaru a sărit foarte bine peste proba cântarului, pentru că are masa și condiția fizică potrivite momentului. Bineînțeles, n-au lipsit remarcile colegiale, pe seama pierderii în greutate, de acestă dată: “Uitați-vă la Vulpe! A slăbit!“, “A slăbit pentru că a mâncat acasă, nu la club“.“Ne-am propus definitivarea lotului până la începerea cantonamentului. Le-am transmis jucătorilor, la sfârșitul turului, să-și exprime punctul de vedere în privința dorinței de a pleca. Nu am primit nici un răspuns în acest sens. Cei care vor manifesta dorința să plece pot să o mai facă și în această săptămână. Vom discuta. Este și un test de evaluare. Sunt jucători în echipă care-s nemulțumiți de prestația anumitor colegi“, a spus Maricel Benchea, președintele clubului romașcan.Ovidiu Cherciu,de la Pandurii Târgu Jiu, și Valentin Menghia, care a mai jucat la SCM Petrotub Roman și care a evoluat la echipa din Panciu în ultima perioadă, la care se mai adaugă Cristian Căpraru, de la LPS Roman, se arată a fi noile ținte ale conducerii clubului romașcan. “Cu tatăl și cu impresarul lui Cherciu, de la Pandurii Târgu Jiu, suntem deschiși pentru orice fel de discuții. Să vedem dacă se și dorește venirea jucătorului la noi și în ce condiții. Valentin Menghia a terminat colaborarea cu cei de la Panciu. Mi-a plăcut atitudinea lui în joc. Pune mult suflet în ceea ce face. Să vedem dacă ne vom înțelege. Săptămâna aceasta, vom analiza ce putem să mai aducem, în special jucători liberi de contract, pentru a nu mai crește jucători pentru alte echipe. Vom continua colaborarea cu LPS Roman, primul vizat fiind Cristian Căpraru, cu transfer, dar și pe cea cu Ceahlăul Piatra Neamț. Cu conducerea acestui club suntem în discuții privind transferul sau împrumutul a trei jucători, Constantin Drugă, George Sofrone și Sebastian Chitoșcă. Ei și-au manifestat dorința de a-i lăsa să joace la alte echipe. Să vedem în ce condiții și care este dispus să vină la noi. Altfel, începând din acest an, am deschis o colaborare cu impresarul FIFA Gabriel Miron, având în vedere o mai bună colaborare cu Federația Română de Fotbal și cu alte echipe“, a declarat președintele clubului SCM Petrotub.Până la sfârșitul acestei săptămâni, reprezentanții SCM Petrotub vor purta discuții cu Cosmin Costea și cu conducerea clubului de care aparține, Viitorul Constanța, pentru a găsi soluția aducerii lui la Roman pe un contract de trei ani, el fiind împrumutat până în vară de la gruparea dobrogeană. “Pe de altă parte, numărul de goluri și randamentul atacanților noștri au lăsat de dorit, ceea ce ne obligă să căutăm alte variante. Fundașii au jucat și rol de atacanți pentru noi, în prima parte a campionatului. Sperăm ca bugetul să fie cel puțin la nivelul de anul trecut. De la mai mulți, mai puțin, dar suficient.  Primăria și Consiliul Local ne sprijină, de la Consiliul Județean avem susținere, cu buget pentru Liga a treia. Arcelor Mittal ne asigură cheltuielile cu baza sportivă și cu utilitățile. În momentul în care vom ști pe ce ne putem baza, când va începe returul, vom stabili și obiectivul pentru conducerea tehnică. Cu caracter permanent rămâne ocuparea unuia dintre primele trei locuri în seria I, intenția fiind cea de promovare în Liga a doua“, a afirmat Maricel Benchea.Primul antrenament din acest an al fotbaliștilor romașcani a început cu încălzirea coordonată de antrenorul secund Iosif Susanu. Antrenorul principal Gheorghe Poenaru n-a mai fost la fel de îngăduitor: “După ce v-ați încălzit, intrați la alergare prin zăpadă, pe pistă! Chiar dacă este strat mai gros. Cu atenție. Mai bine acum, decât înainte de reluarea campionatului. Cine știe cum va fi vremea atunci? La Copacabana, brazilienii aleargă prin nisip. Mai greu. De aceea li s-au întărit gleznele și nu le mai ia nimeni mingea de la picior“.În această săptămână, fotbaliștii de la SCM Petrotub vor avea câte un antrenament pe zi, alergări. Începînd de lunea viitoare vor trece și la antrenamente în sală. Va urma vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă de la Piatra Neamț și, din 4 februarie, jucătorii vor intra în cantonament de 12 zile în Roman. “Din experiență spun că nu am avut chiar totul asigurat în cantonamentele de iarnă trecute. Avem posibilități aici“, a mai spus Maricel Benchea, cel care a completat: “Avem invitații la Piatra Neamț pentru două sau trei meciuri amicale. Acolo este terenul practicabil. Până la acele meciuri vom încerca să mai găsim și alți parteneri de joc. Important este să jucăm“. Angajamentele pentru noul sezon au fost succint prezentate de antrenorul Gheorghe Poenaru: “Vrem să facem echipa să joace cât mai bine, să ștergem ce s-a întâmplat în turul campionatului. Rezultatele au fost neconforme cu valoarea echipei și cu condițiile asigurate. Deocamdată, mă bucur că băieții sunt sănătoși. Vor apărea modificări în lot, pe parcursul pregătirilor. Vreau să-i văd și pe cei doi juniori, Cherciu și Căpraru, în probe. Vom face lotul care ne trebuie, întrucât avem condiții să ne pregătim foarte bine“.


sursa:ziarul de roman

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu